De apoi

Pe cărarea de zile bătută cu cizma
am simţit spre mirare un semn curios
într-atât, ca să-mi intre în talpă carisma
mi-a şoptit doar că drumul nu e de prisos

Îmi lăsasem auzul să-l umple izvorul –
personaj îndrăgit dintr-un cântec mai vechi
reveniră deodată o ploaie cu norul
unduiri ajungeau până peste urechi

Nu mai am nici obraz şi nici umăr, fireşte
urmăresc acest flux al trezirii divin
parcurgând printre vieţi pân’la faza de peşte
după care o algă cuminte devin

Şi hrănesc vietatea supremă cu mine
va rămâne celula primară şi voi
să transmiteţi pământului ziua ce vine
este prima din ciclul de până “apoi”

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!