Ne vom întâlni cândva

sunt clipe când pe poteci neumblate
timpul răscoleşte frunzele
în căutarea unui surâs de fecioară

te petreci mereu în albastru
noaptea ţi se slobodă trupul în himere
să ştii că nimic nu este întâmplător
doar neîntâmplarea descoperă lumi

fur în fiecare zi din amintiri
sorb cu nesaţ ropotul de stele
grădinile caută urmele paşilor
în dimineţi prăfuite de mirosul de ambră

aştept mereu o scrisoare
să-mi însenineze miezul nopţii

să fi uitat vremurile
când cerul respira adânc îndrăgostit
ştiu ai să-mi spui că tăcerea e timpul amintirilor
că sufletul tău ştrengăreşte îşi caută cuvântul
că de fiecare dată te trezeşti pe celalată parte a patului

plopii si-au dezgolit rugina
tu cu palmele pline de frunze cu buzele roşii
relaxată picior peste picor vei întreba
ce cauţi femeie în timpul meu în fumul meu de ţigară

mă simtă trăită în fiecare poem îţi voi spune
vinovată de tristeţe desenez chipuri să te descopăr
degetele albe mângâie conturul privirii
orele bat îngerii au plecat

da prea multe despărţiri s-au adunat
încerc să-ţi spun adevăruri despre lumi interioare
niciodată nu găsesc cuvintele potrivite
poate doar un vis de toamnă târzie
speriat de amurgul zilei
va silabisi la întâmplare numele tău

înăbuş pornirile din mine
oamenii devin păsări
norii înverzesc
în umbra inimii reci
ce te încuie strâns spre asfinţit

literele mi se aşează în toate limbile
vreau să înţeleg neînţelesul
eu sunt aici las sunetele peste coardele rupte
voi fi mereu cu tine în timpul ce se scurge

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!