Colinda închisorii

treisprezece paşi
de la gratiile uşii până
la cele de la fereastră
colind
colinda cu "lerul era ler"
zăbovesc la fiecare pat doar cât
să-mi împlinesc rostirea
... unul încearcă un zâmbet
altul caută în traistă un măr
strălucesc ochi
care pe dinăuntru plâng
îşi amintesc aceşti oameni colinda
copilăriei lor fără de cusur
sfârşesc unsprezece colindări
aproximative
am strâns patru mere, o portocală
– pachetele cu ţigări le-am refuzat
chiar dacă fumez – o carte
de rugăciuni subţire, subţire
am mulţumit şi am avut
mulţumire...
s-au întors la ale lor, acum
este o linişte rotundă, aud
cum foşnesc visele... "ce-o fi
făcând mama"..., "n-a venit
soţia la vorbitor nici azi"... "băiatul meu
n-are brad
anul acesta"... "'mi-aş ce ponturi
mişto de sărbători, ce de bani aş fi făcut"
... "Măria se gândeşte la mine, o simt"
prind unul câte unul
gândurile lor, se învârt ca nişte morişti
din hârtie... spre tavan
"acest tavan consacrat..."
mă uit pe geam, turla bisericii
luceşte argintiu
la ziua naşterii Domnului puţini
ştiu
cât o clipire El a fost aici
a făcut treisprezece paşi
de la gratiile uşii până
la cele de la fereastră şi-a luat
lacrima
aparent imperceptibilă a unuia
dintre noi şi-a promis
că se va întoarce... se întoarce...

Pretutindeniul
îmi şopteşte "vino"
iau colinda între ventricule
ghem de foc urcă, urcă
încălzind stern, frunte, cer
sunt
sunt în vântul înserării, în adiere,
vă caut ferestrele
e atâta bucurie şi senin
în casele voastre că
nici nu-mi rostesc
aşa cum aş fi vrut colinda, tac
tăcerea mea e rugăciune
Nu-i
Pământul
atât de mare cât mi-l închipuiam
în noaptea aceasta
într-o singură noapte, iată
l-am strâns în căuş
l-am dus la buze şi-apoi
l-am lipit la piept lângă
colindă

am adormit aşa
în zori aveam ecouri
din bucuria voastră în
pretutindeniul acestei celule – ştiam acum
că Domnu-i născut

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!