Versurile de dragoste ale unei curtezane

Te voi recompensa egal cu darurile tale, eficace,
numai dacă-mi oferi pe-acela care mă va face
să râd din plin, în hohot...

Deşi pe tine nu te-ar costa un zlot,
valoarea-ar fi imensă, totuşi – pentru mine-îndeosebi.

Răsplata ta, întrebi?
Nu o planare printre norii de cobalt,
ci-un zbor direct spre cer, atâta de înalt
încât desfătările-ţi vor fi mai mari decât ţi-ai fi putut dori.

Iar frumuseţea mea, spre care inima ta aspiră zi de zi
şi pe care nu oboseşti s-o cânţi,
o voi năimi ca să-ţi înalţ
sufletu-n paradis. Apoi, gingaş întinsă lângă tine, ca o floare
sau ca o mireasă, te voi scălda-n toate plăcerile pe care
le-am deprins şi-n care sunt expertă.

Şi, în sfârşit, tu, în care patima a fost frecventă,
îţi vei afla-împacarea şi-împlinirea, deplin satisfăcut –
îndrăgostit deşi din ce în ce mai mult –
la sânul meu cel alb şi-odihnitor.

Când sunt cu-un om în pat înfloresc ca un bujor;
sunt liberă ca fluturii evadând din crisalide
alături de omul care mă iubeşte şi care se bucură de mine.

poezie de Veronica Franco, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!