Atracția trandafirului
Venea mereu, venea grăbit,
Stătea în așteptare
Strângând la piept, neliniștit,
Cea mai frumoasă floare.
Venea și ea, maiestuos,
Adesea încruntată,
Și, uneori, privea duios
Figura-i încurcată.
Iar trandafirul... îl lua
Nepăsătoare,-n mână,
Și nu știa, sau nu-i păsa,
Că el vrea să rămână.
O aștepta pe drumul ei
Iar ea, tot ocolindu-l,
Grăbea, pe vechile alei,
De-o vreme, nici privindu-l.
Dar, într-o zi, spre floarea lui,
S-a arătat, plăpândă,
Din ochi frumoși, din ochi căprui,
Privirea nouă, blândă.
Erau alți ochi, de suflet cald,
Era un dar al vieții:
Iubire-nfășurând c-un fald
Relicvele tristeții.
A fost, atunci, și a rămas,
Înflăcărată, vie,
Va fi cu ei și la popas
Acasă,-n galaxie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
