Ruga cea din urmă
Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.
De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez și... Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înșelat.
Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar... E țara lor.
Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciți!
Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.
Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau să fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».
Dar... Spune-ți-le ălor mici,
Că o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.
O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptății »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave și a ideilor celor ce le promovează.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.