Iubire
Eros urzise-n jurul ei ispite
Și-avea un farmec, vocea ei divină,
Cânta rar triluri, ce păreau venite
Din sferelw celeste, de lumină!
Se știe doar, totu-i vremelnicie
Și vom pieri-n neant, cu toate cele,
Culoarea sfântă, alb-trandafirie
Și raza ochilor ruptă din stele!
poezie de Ștefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!