Eu nu pot să uit şi nu pot să iert

Oripilat de tot ce s-a întâmplat,
Scormonesc cu îndârjire
În munţii de cenuşă
Poate găsi-voi un ochi încă viu,
Un creier încă meditând,
o inimă încă bătând.
Caut cu disperare ultimele silabe rostite de bunicul
înainte ca flăcările să-l fi mistuit
Scormonesc cu degetele sângerânde, căutând
Un semn de viaţă din multele care au trecut pe aici.
Răscolesc firele de cenuşă
În speranţa de a găsi o amintire
care să mă relege de cei iubiţi
Inutil!
Totul e cenuşă, mormane de pulbere
Rău-mirositoare. Moartă
Ca morţii arşi fără vină.
Renunţ să mai caut dovezi
Ele se află în viscerele mele, săpate în inima
Şi-n sufletul meu, martore ale celor ştiute
de atunci, de când eu însumi eram la un pas de moarte.

Mulţi au uitat genocidul.
Li se pare o fantasmă, un coşmar infernal
Şi nu vor să-l retrăiască iar şi iar
Eu încă vieţuiesc acolo,
Dumnezeu ştie cum
Văd cu ochii minţii faţa lividă
A fratelui meu inert.
Eu nu pot să uit şi nu pot să iert.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!