Pierdere

Se-ntoarce în furtună de-atâta suferinţă,
O inimă rănită. Şi mor în noi tăcut
Cei ce le-am dat iubire, lumină şi credinţă.
Eu, coardă de vioară, eu, am tăcut demult.

Mă-ntreb a câta oară-s născută din furtună...
De ce un Sfinx mai plânge însingurarea mea...
Mă-ntreb de ce în valuri, ţinându-se de mână
Se naşte şi se pierde – un vis – ultima stea.

Mi-e lacrima oceanul. Mireasă-n valuri albe...
Fără de sens vă caut, prieteni şi copii.
Sub coardele viorii, mi-e moartea mai aproape
Şi pier ca o nalucă, în unde viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!