Din flăcări de-aurore

Din flăcări de-aurore, din larg covor de stele
Şi izvorând din cântec etern tulburător,
Vin să te-admir o clipă, carbonizat de dor,
Atras de-a ta candoare cu ochii de zorele.

Tu mă priveşti tăcută, duios şi-ntrebător,
Cu lacrimi greu ascunse, dar îmi vorbeşti prin ele
Sporind apropierea prin tainice tunele -
Eu ard cu flame-n suflet rotindu-se spre cer;

Mă simt răpit de farmec pe-un pisc de vis rebel,
Tălăzuind himere care nicicând nu pier
Şi-atunci rădvanul vieţii ne saltă-n zbor cu el...

Vom răspândi-n eteruri iubirea-giuvaer
Când cosmosul ne-absoarbe să ne topească-n el,
Iar noi l-umplem cu doruri, iubire şi mister...

sonet de Cristian Petru Balan (29 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!