Mângâie-mă

Mângâiaţi-mă, îngeri
cu foşnetetele iubirii albastre
să pot simţi în palme
picătura de rai
Mângâiaţi-mă, tăceri
înmuiate-n călimări sihastre
cu aripile calme
ca un cântec de nai

Mângâiaţi-mă, câmpuri
cu toţi macii aprinşi între grâne
să-mi pot desfăta sufletul
cu grâu de mărgean
şi licori purpurii
Mângâiaţi-mă, gânduri
cu frunţile voastre bătrâne
să-mi înverzească umbletul
mai nepământean
în muguri timpurii

Mângâie-mă, Maestre
cu toată creaţia Ta revelată
în visele nopţilor
rupe-mă din vitregul pom
dă-mă zenitului
Mângâie-mă, prin stelare ferestre
altoieşte-mă-n piatră
deschide-mă larg porţilor
dintre înger şi om
spune-mă infinitului

poezie de Emilia Amariei (22 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!