La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

Să-ţi mulţumesc, eu nu mai am cuvinte,
Ce să-ţi urez de ziua-ţi, n-am habar,
Mă-nchin sfios la chipul tău cuminte;
Primeşte neputinţa mea ca dar!

De ţi-am greşit, nu cer îngăduinţă,
Iertarea mi-am primit-o la-nceput,
E prea din timp să fie cu putinţă
Şi prea târziu să pierd ce n-am avut...

Un grădinar de-aş fi, pe-ntreg pământul
Aş pune flori, buchet să ţi-l ofer,
Pe tot aş vrea să scriu numai cuvântul
MARIA. "La mulţi ani!" să scriu pe cer.

Astronaut de-aş fi, o galaxie,
De ziua ta, ţi-aş cumpăra-ntr-o noapte,
Dar ştiu că una nu-ţi ajunge ţie,
Şi nu am bani pentru treizeci şi şapte!

Un hoţ de-aş fi, chiar luna de pe cer
Şi stelele s-ar declara furate,
Dar toate la picioare-ţi stau şi cer
Poruncă să le dai în orice noapte.

Pescar de-aş fi, ţi-aş prinde peştişorul
De aur, ce dorinţele-mplineşte,
Dar e pe veci, din veci închis în bolul
Pe care doar Maria-l stăpâneşte.

Pictor de-aş fi, ţi-aş face o icoană
La care să mă-nchin în lipsa ta,
Pe cap ţi-aş pune zilnic o coroană
La infinit, spre-a nu te mai uita.

Plugar de-aş fi, când mi-aş ara ogorul,
Pe coarnele de plug m-aş lăsa greu,
Să simtă şi cormanul cum e dorul
De tine, semănat în pieptul meu.

Doctor de-aş fi, ţi-aş vindeca iubirea
De dor şi de orice neîmplinire,
Te-aş ajuta să-ţi împlineşti menirea
De mamă bună, plină de iubire.

Copac să fiu, ţi-aş înflori la vreme
Şi roade ţi-aş aduce-n orice toamnă,
De alţi culegători n-ai a te teme,
Sunt numai pentru tine, dulce doamnă!

Înger de-ar fi să fiu, ca heruvimii,
Ţi-aş rezerva un rai numai al tău,
Pe care să-l păzească serafimii
Şi Dumnezeu, de îngerul cel rău.

Chiar Lucifer de-ar fi să mă numesc,
De dragul tău aş renunţa la iad,
Făcând eforturi să mă convertesc,
Din graţia-ţi pe veci să nu mai cad.

Iar dacă, prin absurd, chiar Dumnezeu
Aş fi, m-aş renega de ziua ta,
Recunoscând că Dumnezeul meu
Nu-s eu, ci tu, dacă m-ai accepta!

Să zicem c-aş mai fi o creatură
Care trăieşte numai o clipită,
Ţi-aş dărui-o, gingaşă făptură,
Să fii înc-o secundă fericită...

Să presupunem c-aş fi condamnat
La moarte, numai pentru că te-ador,
Mi-aş recunoaşte singurul păcat
Şi, bucuros, aş prefera să mor.

Dac-aş muri şi-aş fi condus în Rai,
l-aş refuza şi-aş face testament
Pe numele frumos pe care-l ai,
Să moşteneşti Edenul permanent.

Iar dacă după moarte, în Infern
Aş fi condus, la fel de fericit
Aş îndura calvarul său etern,
Pentru secunda-n care mi-ai zâmbit.

Bogat de-aş fi, te-aş duce printre stele,
Să li te-arăt, făcându-le geloase,
Că nici măcar unindu-se-ntre ele,
Ca tine tot n-ar fi de luminoase.

De-aş fi un zeu, te-aş duce în Olimp,
Să vadă zeii cât eşti de frumoasă,
Zeiţele să moară, şi-n scurt timp,
Chiar Zeus să te ceară de mireasă...

De-ar fi să cad la pat de-o boală grea,
M-aş vindeca dacă din întâmplare
Cineva, poate chiar fără să vrea,
Ţi-ar spune-n şoaptă numele, sau tare.

Când voi muri, de n-ai întârzia
La crucea mea să treci, o adiere,
Să nu te sperii că voi învia,
Va fi cea mai uşoară înviere!

Pribeag de-aş fi, prin lumi rătăcitor
Şi negăsind un loc de poposire,
Din buzunarul de la piept, un dor
Va fi busola mea de regăsire.

Iar când şi fericit o să mai fiu,
Cum sunt acum, nu voi mai aştepta,
Gândindu-mă la tine am să scriu
Ca şi când ar fi zilnic ziua ta.

Dac-aş avea putere, ziua-n care
Tu ai văzut lumina prima dată,
Aş decreta-o mare sărbătoare
Şi pe pământ şi-n galaxia toată.

De-aş fi avut norocul să te ştiu
De frăgezică, din copilărie,
O, cât de fericit puteam să fiu
Crescut la sân de-această bucurie.

Să-ţi fiu prieten, aş visa prea mult,
Să-ţi fiu iubit, nici n-aş visa măcar,
Tresar fie şi numai de te-ascult,
Iar dacă te privesc, mai rău tresar.

Minune imposibilă şi tristă,
Cuminte resemnare, vis ucis,
Atentă spectatoare şi artistă
Pe scena dintre iad şi paradis...

N-aş vrea să creadă cineva vreodată
Că sunt îndrăgostit sau delirez.
Nu te-am iubit în viaţă niciodată;
Te-am adorat... şi-acum te venerez!

Iar dacă eu, la rându-mi, pentru tine
Am însemnat ceva sau mai însemn,
Mie din asta nu mi se cuvine,
Şi recunosc, măcar un simplu semn...

De-aş fi însăşi această poezie,
Ţi-aş mulţumi frumos că mă citeşti
De ziua ta, rugându-mă să-ţi fie
La fel de minunată ca-n poveşti.

Din viaţa mea nu vreau să te retragi,
Să-ţi pot ura măcar pe-această cale,
Un La mulţi ani, alături de cei dragi
Din preajma şi din visurile tale!

Eu te păstrez la zi aniversară,
La fel în suflet cum te-am cunoscut;
Să-ţi fie-n viaţă veşnic primăvară,
Ca-n ziua sfântă-n care te-ai născut!

Nu sunt nimic din ce-aş fi vrut să fiu
Să-ţi mulţumesc pentru că eşti. Regret.
Comoara mea din veşnicul pustiu
Pe care-l port în suflet, ca poet!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!