Sonetul 2

S-a frânt coloana şi-nfrunzitul laur,
popas de umbră gândurilor mele;
tot ce-am pierdut n-am să găsesc sub stele
din ţărmul indic până-n ţărmul maur.

Mă fură Moartea de-ndoit tezaur,
ce mi-e noroc şi pavăză la rele;
nimic nu poate jalea mea s-o-nşele,
nici mări şi ţări, nici nestemate-ori aur.

Ci dacă soarta mi se vrea stăpână,
ce pot să fac decât să-mi port durerea
cu ochii plânşi şi fruntea în ţărână?

O, cum ne-nşeli, mai dulce decât mierea,
şi cât de iute, viaţă, scapi din mână
tot ce-am cules cu truda şi cu vrerea!

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!