nașterea culorilor
sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceață
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând dar până la atingere duhul lor
vibrând subțire, subțire
se-nalță odată cu fumul
cu expirația, dorințele și
rugăciunile atâtea câte sunt
nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine
uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt așteptate
în zorii care vor veni «roșul»
în durerile facerii sale cheamă
iminența celorlalte culori
niciuna n-a trăit vreodată
singură
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
