Unei vrăjitoare
Ți-ai scos durerea la paradă?!
De ce te dor oamenii buni?!
De ce îi lași pe toți să vadă
Că singură-ți stârnești furtuni?!
Urând în lume ce-i frumos,
Îți înfigi colții în candoarea
Ce are suflet drăgăstos
Și se deschide precum floarea.
C-un colier de sârmi ghimpate,
Vrei să sugrumi cântecul vieții,
Când otrăvești ape curate
În ne-nceputul dimineții.
De vezi IUBIRE la vreunii,
Crăpi, că nu-ți este rânduită
Și-ncepi să urli ca nebunii,
Toată-afundându-te-n ispită.
Și noaptea, scuipi și clocotești
Noroi, în tine adunat
De ciudă, că nu reușești
Să-i furi IUBITUL adorat.
Într-un ceaun, dospești pucioasă
Și fierbi în ea un șobolan,
Presari apoi a ta angoasă,
Te dai cu capul de tavan.
Și bolmojești verzi și uscate,
Amestecând blesteme rele...
IUBIREA le-ntoarce pe toate
Și-ajung la tine și mai grele.
Învaț-odată că din ură,
Nimic frumos nu poate naște!
Mai bine, coase-ți a ta gură
Și mori, dorind a te renaște
Frumoasă-n suflet și simțire,
Uitând povara ta de azi,
Să poți găsi marea IUBIRE,
În foc de Iad, să nu mai arzi!
Și crucea n-o mai răsturna,
Primește a ei mângâiere!
Gând rău, spre Cer, nu mai turna
Și-nchină-te... la Înviere!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.