în primul fulg

mătasea cerului croindu-mi cămaşă bleu
cenuşie
pun doar marinul respiraţiei înserării
săvârşind-o
simplu, ca un gest cu mâna
pentru tine, femeie promisă!…

luminătorii îi prefac în cârlige, de fiecare
va atârna ceea ce nu voi reuşi
să fac pentru tine, femeie-dor… stai aşa
doru-i neutru, chiar prea neutru şi numai
iminenţa întâmplării – o simt – îl va sfărâma
ca pe un gând opus. iată
sunt un drum spre tine!

gol ca în prima zi
mă va recompune atom cu atom
drumul acesta rostogolindu-mă
azi fulg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!