Lacustră

Stăteam de vorbă sub ape, într-o liniște desăvârșită.
Domneam, pe fundul lacului, ca un rege și o regină
într-un palat acoperit cu o cupolă de sticlă, prin care
pătrundeau, până la noi, razele de lumină, jucând,
în dreptul chipurilor noastre, un dans feeric de brocarturi
scumpe, înșelătoare. Așezați pe buturugi, la masa
scoasă din vechiul barcaz scufundat, ne sprijineam
de coloanele de trestie și papură; mâna ta se odihnea
pe capul unui sceptru împletit din stuf.

Verzi deveniseră ochii noștri și nu mai aveau pupile.
Se lăsase peste lumina lor semnul eternității și al împăcării,
deschiși, acolo jos, într-o lume stranie, în care
toate dimensiunile sublimau într-una singură, uniformă.
Beam esențe de alge și mușchi, îndulcite cu miez de trestie,
din căni scobite în lemn. Mâinile noastre se mișcau încet
prin densitatea fluidă, degetele ne erau albe și reci, lunecoase,
cu pielea ridată cumplit, ca a unor bătrâni.

Vorbeam sub ape, și vorbele noastre se înălțau –
ciorchini de aer globular – către suprafață, spărgându-se,
fără sunet, în albia valurilor tăiate de vânt. Afară, tot peretele
de stuf șoptea sub lumina soarelui ce pălea. Dedesubt,
noi nu simțeam nimic; aici, umbrele și sclipirile se
îngemănau în permanența unor timpuri prinse sub un
cavou de sticlă străvezie, care nu trădau nimic despre neputința
dinainte, care sfidau orice silință de închegare a ceea ce va urma.
În împărăția negrelor scoici și-a mâlului era liniște.
Peștii șerpuiau în voie pe lângă noi, argintii ca niște linguri
scăpate sub ape de fantomele unor pescari bărboși
și veșnic flămânzi. Așteptam amândoi o nouă înserare...

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook