o şoaptă m-ajunge

Am mers
Am tot mers şi
nicio urmă lăsată, parcă
tălpile ar fi plutit
nimic
să poată întâmpina vântul
doar umbra lor developată
pe un cristal – azi cioburi iată

M-aş bănui că încă nu-s născut
sunt undeva un suflet în «stand by»
dacă n-ar fi amarul
şi ciob în călcâi, deşi
nu şchiopătez, am tot mai des iluzia

proiecţii derulând
o şoaptă mă ajunge: schimbă pasul!

şi-am început să merg în mâini apoi
înalt pe-o sârmă doar a mea un fel de fulger
lăsând urme pe norii vineţii, vedeţi?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!