Pe ape

Porumbii mi i-am slobozit
să-ncerce pajiştea cerului,
dar sfâşiaţi de vânturi
se-ntorc înapoi. Pe vatra corăbiei
inima mi-o-ngrop subt spuză
să-şi ţină jăratecul. Paserea focului
nu-mi mai fâlfâie peste pereţi.
Dăinuie veşnic potopul.
Niciodată nu voi ajunge
s-aduc jertfa subt semnul înalt
al curcubeului magic.

Pentru un fagure sterp
mi-am ucis stupii flămânzi.
Cel din urmă dobitoc
cu-nţelepciune s-a prăpâdit.
Ochiul său profetic deschis
e singura veste prin neguri.
în mare rămâne muntele Ararat,
de-a pururi fund de ape,
tot mai adânc,
tot mai pierdut
fund de ape.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!