Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii
din trunchi şi până-n creştet

îmi sare măduva spinării
şi cu panaşul ei de luptă-astfel alerg
nu, nu vreau,
mai strig
nu vreau, chiar dacă n-o să fiu
decât un strigăt de care trupul
să-mi atârne spânzurat

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!