O, vreun copil...

La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu şi melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.

Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopţi de-a rândul
Lot pricopsindu-ne aşezământul,
spre lanurile albe de rogoz.

O, vreun copil şi-acum se-ntreabă poate,
prin ceţurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:

Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiţi
pe bot cu lapte?

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!