O fiară desăvârșită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârșită,
Cu părul ei auriu și picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în fața ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăți, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din țeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit și i-am adus jertfe
Părăsind credința strămoșească,
Am rânjit în fața păsării Arheopterix
Și în fața crucifixului, și mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roșu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală și cenușă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficși,
N-a făcut niciun semn și s-a pierdut în mulțime.

poezie de din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook