Am suferit tăcerea
Am revenit pe planetă născut dintr-o moarte
A unui despotic rege bătrân,
Cu mâini desperecheate de-atâtea despărțiri
Cu o coroană ruptă și-nfiptă între tâmple
Cu picuri grei de sânge scurgându-mi pe obraz.
Nu vreau s-adulmec noaptea trăirilor trecute
Nici vreau să duc abisul gândirilor ce-au fost
Pe culmea voastră sfântă de-atâta inocență,
Vreau doar să stau la umbra cuvintelor nescrise.
Am suferit tăcerea luminii-n miez de noapte
Am călărit pe caii ce mi i-ați dat odată
Pe caii care însă nu i-ați hrănit de-atunci
Iar eu n-aveam nici apă și nici n-aveam ovăz.
poezie de Christian W. Schenk din Răstignirea ultimului cuvânt (mai 1994)
Adăugat de Constantin Dorin Stancu
Comentează! | Votează! | Copiază!
vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre planete
- poezii despre naștere
- poezii despre mâini