Cum ai ajuns copilărie...

Cum te-am lăsat copilărie, pe străzi, prin parcuri, pe trotuare,
Pe leagăne şi printre blocuri, cui ne-ai lăsat acum tu oare!?
Eram cuprinşi de Baba Oarba şi urmăriţi de Nouă Pietre,
De-a v-aţi Ascunsa şi-Omu' Negru, pân-ajungeam sleiţi la vetre;
Cu ce-ai rămas copilărie, noian de jocuri pe pavea,
Desene, cu şotron şi tenis, dar cine nu le agrea!
Dar raţele şi vânătorii, cu ţară, ţară vrem ostaşi,
Cu jucărele mici de plastic în cowboy şi în apaşi;
Unde-ai rămas copilărie cu telefonul fără fir,
Cu lapte gros sau capră nouă, coarda, batistuţa, tir,
La cartonaşe, cuci, miuţe, şi maţele-ncurcate, ştiţi?
Leapşa, bâza şi ursul doarme, eram cu toţii nelipsiţi!
Cum ai ajuns copilărie, ecoul tău e cam pustiu,
Acum te joci printre tablete, între reţele, eu ce ştiu?!
N-ai haz deloc şi viaţă-n tine, te pierzi prin rânduri pixelate,
Arareori mai vezi ici-colo, copii în jocuri"demodate"...
Dar ce sunt eu să judec timpul dar spun cu gândurile-mpăcate,
Încă-mi trăiesc copilăria, dincolo de maturitate!

poezie de Vasile Zamolxeanu (23 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!