nu eu

te prelinge în geometrii noi promisiunea
iată zorile şi nu mă vezi
de teamă, te întorci… nu
nu lăsa cărarea neterminată, ţine înainte
chiar dacă nu vor fi
nici intersecţii, nici capăt câtă vreme
orizontul are silueta mea – sau invers

ca un vultur te voi prinde în gheare
şi te voi trece munţii
pe un pisc
sferele mirării, ovoide, în cuib sidefiu
se vor ciocni de vise colţuroase
frumoase, dar… încă vise şi atât

împreună
ne vom preface-n sfere perfecte de lumină
nu eu voi împlini promisiunea
ea o va face, ea va ţine
stările noastre de agregare
zorile celelalte vor avea astfel
culorile veşniciei
aşa să ştii!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!