La mormântul lui Adrian Păunescu

Academii, biblioteci, condeie,
Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări;
Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie,
S-a transferat fitilelor de lumânări.

Iată că pe pământ nu mai avem de toate,
Pământul de fapt ne are pe toţi
Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,
Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

Maestre drag... dascălul meu de vers...
Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme
Poemul despărţirii fără sens,
La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,
În munţii Iancului, buciumul emite nostalgic
Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,
Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

E greu, şi-n plus ne este şi mai greu
Pierzând repere, idoli, spirituale rude,
Că astăzi -tu Maestre- depus la ateneu,
Eşti plâns de gloatele sărace şi flămânde.

Pe aleea de la Bellu, Bacovia acordă nuanţe
Unui soare exploziv la început de brumar,
În cinstea celui care azi, ne spunem condoleanţe,
Şi ne-a fost, (cu tot deranjul) geniu naţional.

Oglindite-n ochii plânşi, lumânările aprinse
Fac posibile ecouri printre crucile pustii,
Iar mulţimea-nlăcrimată legănând braţele-ntinse
Îţi cântă, "LA ADIO TU," cel plecat dintre cei vii.

Noapte bună Maestre, şi tihnă dumnezeiască întru sufletu-ţi chinuit printre noi.

poezie de Cristian Neagu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!