Pădurea adormită

În pădurea adormită animalele îşi făceau hibernarea.
Boul sălbatic se trezi şi spuse – Quod licet Iovis...
Mai departe uitase textul. Se iscă o hărmălaie.
Cineva chiţăi- nu face altuia ce nu-ţi place.

Urmară replici – nu fă ce? Care altul? Ce nu-ţi place?
Nu-l judeca pe aproapele tău. Care aproape?
De ce să-l ucidem? Lasă-i pe ei să te blesteme, tu nu blestema.
Un fir de graţie este tors şi ţesut. Cât de bun este cuvântul
care vine la momentul potrivit? Este bun.
Doar dincolo de castani e lumea.
De astăzi lumea nu se-nseninează.
Un, doi, nimic, trei, vom fora adânc în solul planetei Tristeţe,
De mult pare viaţa doar un decor în schimbare,
Clarvăzător cu propria-mi soartă,
Mă văd crucificat ca evreul Iisus,
ţinta e falsă, rutina şi ura sunt numai surori,
unde-i rubinul iubirii de-aproapele tău,
frate Cain?
Chiar şi baloanele mari de săpun râd în aer,
Care-i viziunea, care e vizuina? Doar nebunie şi sânge.
Orice poate să fie ucis, omul nu, omul nu, niciodată,
Credem în Domnul? În altceva nu poţi crede.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!