În inimă se ascut cuţitele

În inima mea se ascut cuţitele tăcerii
Pe cărarea unde luna-şi scutură pletele
Peste colbul ars în cenuşa amintirii
Unde iluziile iubirii tăbăcesc regretele.

Aşezăm ochi lângă ochi în izvoare,
Sângele pulsează în statui amnare,
Greşeala lacrimii s-aprinde în tristeţi,
În focuri imense din scântei amare.

În cuibul frunzelor zidite în nămeţi
Se odihnesc părerile oglinzii zdrenţuite
În care tu mă vezi ascuns după perdea
Cu mângâieri de îngeri prelinse în iubite.

Nu risipim nicicând zădarnica-ncercare,
Toamna limpezeşte cerul peste noi,
În inima mea se ascut cuţitele tăcerii
Gata să răpună furtunile din ploi.

Adâncim gândirea prin pletele de stele,
Pururea să fim iubire şi cuvânt
În care-orice iluzii sunt trecătoare flori,
Putredă cenuşă în vatră de pământ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!