Eu v-am iertat...

Eu v-am iertat dar golul a rămas,
Azi încă-s vorbe făr-acoperire,
Din cărţi am pus emoţia în glas
Când spun:"părinţii mei" şi parcă-n fire

Pluteşte o cenuşă şi un rest,
Mai port şi-acum, în prag de bătrâneţe
Şi mai descopăr lipsa vreunui gest
Când vreun exces de candidă tandreţe

Se-abate din senin în cum mă port.
Străinii se sfiesc să-mi dea bineţe,
Copiii cu mirare, lângă tort,
De ziua lor mă văd plin de tristeţe

Şi mă întreabă dacă sunt bolnav
Când îmi zăresc privirea tulburată
Dar eu gândesc la mama... şi hulpav
Mă port pe rând, ca mamă sau ca tată.

Mi-e dor şi v-am iertat dar întrebări
Ce nu v-am pus în viaţă niciodată
M-apasă când la şcoală, la serbări
Mai merg de mână cu copiii. Tată,

Unde erai şi mama-n care vis
Străin de mine relua refrenul
De mamă cu copii când în abis
Tăticul meu se cununa cu trenul?

Cuvinte goale fără conţinut
Cocoloşeam în lacrimi şi în pernă
Atâtea nopţi în suflet m-au durut
Când setea mea de drag era în bernă.

Singurătăţi purtate la liman
Pe la examinări sau pe la medici,
M-au însoţit în viaţă an de an,
La cununie, la altar şi predici

Am ascultat, de dragul de părinţi,
Despre maternitate, filiaţii,
De dragoste şi tare-am strâns din dinţi
Dar vă iubeam în cont, în multe raţii.

Azi v-am iertat dar golul a rămas,
De-atâta rest aprind o lumânare
Şi la morminte fac înc-un popas...
Şi-l rog pe Domnul să vă dea iertare!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!