Om, infectă brută, invidios şi crud, până şi viaţa viitoare, în egoismul tău stupid, ai creat-o doar pentru tine, - ca şi cum n-ar fi oameni, fiinţe, viaţă î...

Om, infectă brută, invidios şi crud, până şi viaţa viitoare, în egoismul tău stupid, ai creat-o doar pentru tine, - ca şi cum n-ar fi oameni, fiinţe, viaţă în universul îngrozitor de mare, decât în atomul de praf ce tu, îngâmfat netrebnic, îl locuieşti o clipă, ca şi cum câinii, fluturii, viermii, tovarăşii tăi de viaţă, ce mor şi ei ca tine, n-ar avea dreptul la un paradis! Îţi meriţi soarta: ţi-aş dori-o mai rea, nu eşti demn de un paradis, şi poate de-aceea viaţa ţi-e infernul!

finalul de la Bucureştii ce se duc de Henri Stahl (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!