Ţigări şi whisky şi femei nebune, nebune

(dintr-un cântec)

Poate m-am născut în genunchi,
m-am născut tuşind într-o iarnă nesfârşită,
m-am născut aşteptând sărutul norocului,
m-am născut cu o anumită impetuozitate –
şi, totuşi, cu trecerea anilor,
am învăţat repede despre bariere,
despre frustrare, despre mirosul clismelor.
Am învăţat foarte devreme să nu îngenunchez,
să nu sper, să-mi cultiv pasiunile în debara
unde nu se află nimeni, doar păpuşile, perfecte şi îngrozitoare,
cărora li se poate vorbi în şoaptă sau pot fi aşezate jos pentru a muri.

Acum, că am scris atâtea cuvinte
şi am renunţat la multe iubiri,
rămânând tot cine am fost întotdeauna –
o femeie a exceselor, a ardorii, niciodată îndestulată,
găsesc că efortul a fost inutil.
Nu mă uit în oglindă
în aceste zile
şi văd un şobolan beat care îmi evită privirea?
Nu-mi simt dorinţele la fel de acut,
că aş prefera să mor decât să le privesc
în ochi?
Îngenunchez încă o dată,
în caz că norocul ar putea trece totuşi
în secunda următoare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!