Am să te-nvăţ...

Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Cu cerul tot pe un prag de stele
Să-mi pui pe umeri dintre aştri
Doar ochii tăi cu doruri grele
Să mă mângâi cu primăveri
Să-mi faci altar pe sâni din rouă
Să-mi plângă nuferii din ierni
Când inima mi-o rupi în două
Să mă săruţi am să te -nvăţ
Să-mi pui pe buze mirul verii
Să mă-nveleşti într-un răsfăţ
În seara tainică a plăcerii
Amurgului răsfrânt în noapte
De plânsul ochilor din inimi
Şi de cutremurul din şoapte
Când umbra mea-i topită-n chinuri.
Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Să mă cuprinzi înr-o tăcere
Când toamne-n gând îmi împleteşti
În veacul care-ncet ne piere
Am să te-nvăţ să-mi spui pe nume
Când inima la piept mi-o strângi
Şi să fugim departe-n lume
Numai prin ochii mei să plângi.

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!