Odă Luceafărului poeziei româneşti

Trudind la sfânta devenire,
Prin sfinte rugi, Luceafăr blând,
Iar lăcrimează Eminescu!
Aleargă iar cu plânsu-n gând.

Se scutură de floare teii
Pe "lacul" liniştit şi sfânt,
Aleargă iambii şi troheii
Cuvântul metamorfozând.

S-au stins metaforele noastre
O altă lege-i - versul alb
În noi, români născuţi prin lege,
Luceafăr blând, luceafăr drag,

Se stinge... Candela uitării
Îl risipeşte în zenit,
Un val străin pe valul mării,
Un plâns în suflet pironit.

Analfabeţi, la colţ de stradă,
Îi vezi cerşind. Un vers în dar
Să daţi acelui ce-o să cadă
-N capcana stihului amar!

Nu ştie litera, nici plânsul
De veacuri eminescian,
Dar caută printre luceferi
Viaţa nu-i fie în zadar!

Oh, coborând pe plaiuri sfinte,
Luceafăr, versului dă iar,
Lumina scrierii divine
Cuvânt şi literă şi har!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!