Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,
drum lung – aripile seminţelor de odinioară
se-ntorc pe umerii lor
îngeri de timp, nevăzuţi...

O moară sus pe deal.

Şi o lacrimă
pe care vântul o învârteşte
în neştire.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!