Loviţi de soartă

Îmi bate lacrima în poartă
Şi-atât de crunt mă simt lovit
De soarta asta blestemată,
Încât aş vrea să fi murit

Când nu ştiam ce-i suferinţa,
Cât nu-l uram pe Dumnezeu...
Sătul, scârbit de încercare,
Acum, să mor îmi este greu.

M-au încercat dorinţe, temeri,
Din vinul vieţii am gustat
Şi am privit plângând la ceruri
Şi-n rugă am îngenunchiat,

Dar n-am găsit seninătatea
Promisiunilor cereşti,
Nici bucuria împăcării
Cu cele sfinte... Unde eşti?!

De ce nu ne mai eşti lumină
Şi pas... şi vis... şi împăcare?!
Promisiunea Ta divină
Unde-a apus, Mărite Doamne?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!