Ce-am fi?!

Tăcerea din adâncul meu
E un ocean,
În care se răsfrâng
Ca plaja risipită în adânc,
Atâtea lacrimi
Ca-ntr-o clepsidră
Nisipul viu ce-şi caută odihnă
Spre dincolo de timp.
De s-ar opri tăcerea, timpul, moartea
Într-o zi!
Lacrima şi tristeţea,
Neliniştea oceanului rănit
De valul înspumat, de neoprit...
Dacă tăcerea sufletului ar pieri
Şi timpu-n loc, o clipă s-ar opri,
Eu... tu... ce-am fi?!
Un vas, o umbră, lin cutreierând
Drumul ce leagă noaptea de cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!