Mantia nopţii

Noaptea continuă să-şi ţeasă vraja,
revarsată tainic în oglinda cerului.
Prin vălurile ei întunecate,
periculos de aproape-ai ajuns.
În aer se simte furtuna din noi,
o tensiune a simţurilor,
acel semnal de alarmă al iubirii.

Învăluită în catifeaua zâmbetului,
îmbrăţişată de braţul cald al gândului,
încercuită de firele inimii tale,
plutim în eternitatea timpului
şi-n răsucirea unui spaţiu,
răspuns la visele noastre.
O poartă prin care-am pătruns,
prin curbe de timp,
dincolo de toate frontierele,
în armonia cântecului ploii,
în adevărul interior
prin care
lumina delicată a emoţiilor
într-un moment de deschidere,
eliberare şi recunoaştere
îşi regăseşte drumul din adâncuri.

Uniţi în abandon,
între realitate şi fantezie,
o linişte străvezie
curge prin noi,
înconjurându-ne,
o clipă încremenită
în zborul spre Absolut.

Un flux, iluzia magică a vieţii,
în căutarea paradisului,
prin care descoperim
flacăra luminii.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!