O icoană eşti, prea scumpă doamnă

Tenul tău frumos şi alb ca brânza,
Ochii de-un albastru celestal,
Se uită după tine-n pom şi frunza,
Eşti pusă pe al vieţii-mi piedestal.

O icoană eşti, prea scumpă doamnă,
Anotimpu'-n care frunza cade,
Eşti numai o clipă dintr-o toamnă,
Eşti amorul ce-n suflet îmi şade.

Mâini atât de fine, parcă-s de catifea
Mă mângâie ades pe fruntea goală,
Mă-nvăluie parfumul, aromă de cafea;
-Capul mi-l aşez uşor la tine-n poală!

Şi aştept să treacă toamna, într-o clipă,
Tu să-mi fii pe veci alt anotimp,
Dragostea în noi ca o nebună ţipă...
-Îi vom acorda iubirii mai mult timp!

Şi voi fi ferice, şi-mi voi cânta iubirea,
M-ai ales pe mine din filele pierdute,
M-ai făcut din nou să ating nemurirea,
Mi-ai reînviat dorinţele avute.

poezie de Răzvan Isac (21 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!