Nu mă lăsa să plâng!

Dă-mi ochii tăi iubite, căci astăzi vreau să plâng
Aşa cum n-am mai plâns de multă vreme...
Acoperă-mi tristeţea cu frunzele din crâng
Ce ne-au fost pat în nopţile supreme

Dă-mi astăzi o putere, s-adun râuri ce curg
Şi să le pun în palma ta cea fină
Să-ţi fiu nemărginirea aceluiaşi amurg
Privindu-mă zâmbind, să-mi fii lumină...

De răni nu-mi este teamă mai mult decât mi-a fost
De necrezut îmi pare azi durerea
Zile şi nopţi, nebune, vor trece fără rost
Spre miazănoapte alungând tăcerea

S-a stins uşor sărutul, dar noaptea n-a-nghiţit
Puterea lui... e-n frunzele din crâng...
Dă-mi ochii tăi iubite, cu-albastrul infinit
Iubeşte-mă, nu mă lăsa să plâng!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!