Ultimul apus

Am furat o bucată de timp şi-am ascuns-o în stele
Cu un zâmbet timid m-am plimbat mai apoi printre ele
Talpa mea a păşit prea uşor, nimeni astăzi nu ştie
C-am trecut pe acolo cândva, într-o clipă târzie...

Mii de ani am crezut că o lume-i făcută să piară
Neştiind de ce toamna soseşte mereu după vară
Am fost centru solar şi-am sclipit o secundă-n amurg
Risipind vise lungi prea ascunse-n speranţe ce curg

Umbra verii tăcea urmărind pasul meu legănat
Iar poteca rămasă în urmă după mine-a strigat
Rele vânturi băteau peste anii ce-n spate-i căram
Împotriva uitării mi-amintesc şi acum că luptam

Am ştiut că secunda avea chipul fetei bătrâne
Şi din trecerea ei friguroasă nimic nu rămâne
Curtezana din ea e mereu doar un suflet flămând
Care sapă adânc răscolind printre şoaptă şi gând

Înghiţită de-o stea somnoroasă mai alerg prin secunde
Învăţând să trăiesc nostalgii fără lacrimi profunde
Am păşit izgonind anotimpul spre care m-am dus
Patimi dulci am trăit aşteptând doar un ultim apus...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!