Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m-ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m-am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi-am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.

Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 30 (25 iulie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!