Nu tu ne mulțumi (Dedicație poetului Vladimir Potlog)

Nu tu ne datorezi recunoștință
Că-ți îndrăznești speranța printre noi...
Tu să ne ierți pe noi, de neputință,
Când te privim cu ochi străini și goi!

O, noi avem a-ți cere iertăciune
De-acceptul tău cu trupul chinuit...
Iscăm blestem, stârnim deșertăciune,
Nu avem timp de-un suflet dăruit!

Noi știm că tu ești miel sacrificat
Și prețul dăinuirii noastre pe Pământ...
Ești absolvirea noastră, de păcat,
Nu tu ne mulțumi nouă, copile sfânt!

Nu tu ne datorezi recunoștință
Tu, miel nevinovat pentru tribut...
Mai dă-ne puțin timp pentru căință,
Să facem astăzi tot ce ieri n-am vrut!

poezie de (10 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook