La Veneţia

la Veneţia, îndrăgostiţii pământului, iubito,
îşi dau întânire pe Canale Grande,
te chem pe tine, eu, îndrăgostitul lumii
iar gondolierul îmi este complice, iubito,
la secvenţa de vis şi poezie a simţurilor,
în timp ce sirenele adâncului dezmiardă
trupeşe coapsele valurilor ademenitoare
în năvoadele morţii tâmpe şi amăgitoare
şi eu, chemat de vrajă şi de tristeţi mă plimb agale
chemat de mirosul de mâl şi de fructe de mare
putrezite pe canale de vis, adesea, eu plâng, iubito,
în balconul de marmură al vreunei necunoscute
devenită apoi himeră rătăcită sau hazard
prin hârtiile poetului îndrăgostit şi bizar
de câte ori se deschid porţile la palatul dogilor
tresar şi ascult muzica zburdalnică a gondolierilor
şi suspin după tine, iubito, amăgit cu certitudinea
frumuseţii lumii din afara noastră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!