Nu-i totul pierdut

Doamne, când semenu-mi pleacă la Tine,
M-aş vârî ca-n-tr-o grotă-n lăuntru-mi durut...!
Mi-e, oare, oprit să-l mai văd?
E totul pierdut?...
Dar firea-mi vrăjmaşă mi-aduce-n priviri,
O piatră-azvârlită de el, într-un suflet...
Şi-un geamăt... de miel...!
Şi totu-i pierdut...!
Căci, singurul lucru ce-l dor c-a pierit
E, că n-a grăbit să-mi ofere-un "n-am vrut"!
O, iartă-l Tu, Doamne, şi-atunci...
Nu-i totul pierdut!!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!