Doar ochii
ți-aș reclădi în suflet un castel,
cu turnuri mari de rouă și de vise
și aș păși cu pasul meu fluid
cu toc înalt și pleoapele închise.
eu sunt frumoasa oarbă care vede,
prin lacrimi și prin cețuri fumurii
tu ești acel care distrugi castele,
iubirea o închizi în colivii.
doar oarbă eu te văd într-adevăr,
acum, când te ating, te pot simți
sub palma mea renaști a câta oară...
dar nu mai văd, iar tu nu poți vorbi.
eu n-am știut atunci să te iubesc,
tu n-ai știu de granițe și legi
suntem străini cu vize expirate.
o oarbă și un mut. cum să alegi?
pășim pe teritorii interzise,
tu ți-ai uitat cuvântul, eu menirea
sacrificăm pe ruguri sentimente
și condamnăm la nesfârșit iubirea.
poate te-ai cheltuit în anii tineri,
te-ai pustiit trăind printre zăpezi
nu ai cuvinte, brațe, timp și gânduri...
doar ochii ți-au rămas. mai poți să vezi?
poezie de Nuța Istrate Gangan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
