Timpuri

Timpuri grele împovărează umerii vechii ţărâne,
Când nu ştim ce foc aduce lumina zilei de mâine.
Veşnic cântă orologiul lumii pline de sfârşituri,
Pe când viaţa îşi încheie simfonia doar în chipuri.

Oameni fără de valoare fură pâinea unor neamuri
Şi se roagă în biserici purtând fel şi fel de hramuri;
Într-o lume-n care unul calcă viu peste dreptate,
Tot acela se-amăgeşte năziund spre demnitate.

Şi mari vise îşi destramă firul fără tălmăcire,
Pierzându-şi apoi lumina într-un hău de amăgire;
Cei ce caută frenetic cheia tainei către soartă,
Îşi fereacă pe vecie simpla fericirii poartă.

Timpul trece fără milă şi în goana lui amară,
Omenirea înnebuneşte în trecerea ei fugară.
Însăşi viaţa e o luptă pentru rostul ei în lume,
Cu stindardul de izbândă doar uitarea unui nume.

poezie de Alexandra Chirvasitu (9 august 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!