Ultima scrisoare către Penelopa
Mă bate doamnă umbra unui gând
Ca pe un cerb rănit săruturi lungi polare
Cu cerul stins pe buze abia respirând
Eu de pe țărmul iernii îți mai trimit scrisoare.
N-adie dinspre tine nici un semn
E o tăcere lungă și perfidă
Îmbătrânesc tăcut pe prispa lumii
Ogarii veșniciei aleargă să mă-nchidă.
Se mai păstrează birja veacului frumos
Trec în ea roboții să facă plajă vara
Ascult cum în Ithaca se lasă tristă seara
Străluminând eterul cu ochiul tău sticlos.
Vâslim către departe, corăbii nu mai sunt
Ithaca nu ne vede, tu, doamnă, nu mai știi
Cu scheletul nostru mai ară printre vii
Ne-mbracă tragic regele-Cuvânt.
poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
