Poarta spre cer
în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix
Dumnezeu mereu pare grăbit
îmi șterg ochelarii
iau biblia și plec
între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăiește prin noi
deși nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns
dacă eu sunt poarta spre cer
și Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistența trupului sau
șoapta morții trupului meu?
o bucată de liniște oprită între noi
scurta dangătul clopotului
poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viață
am tăcut...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.