Reverie

Trecut-au anii cu a lor viaţă
Au rămas din ei doar amintiri
Care ne apar mereu în faţă
Cu realizări sau neîmpliniri.

De ce eşti viaţă călătoare?
Şi fugi grăbită-n depărtări
Nu vezi că lumea-i schimbătoare?
De ce alergi spre alte zări?

Mai stai, ia bine seama
Vezi ce se petrece pe pământ
Să ştii că cinstea este arma
A omului sărac şi obidit.

Harpagon strânge mai departe
Aur, argint şi d-ăia verzi
Mereu îşi face vile şi palate
Şi în petreceri întruna ai să-l vezi.

De face gafe şi chemat la judecată
Intră prin faţă, iese pe uşa din dos
Că de! Aşa se aplică legea câteodată
Nu lui, doar omului de jos.
Iar şpaga este vechea meserie
Cu euro – dolari în buzunare
Şi ţine cât o veşnicie
Nu are margini sau hotare.

Banditul, chic, bine îmbrăcat
Poartă cu el şi un diplomat
Cumpără martori sau vreun certificat,
Nouă ne spune că... nu-i păcat.

Se lamentează că i se face rău
Că are nevoie de injecţii, de pastile,
De internări şi operaţii tot mereu.
Dar săracul moare cu zile.

Uite aşa se deschid uşile
Şi pe loc dispar cătuşele.
El devine omul cel mai bun
Iar tu sărac, rămâi cu cinstea-n drum.

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!