Durere

De ce-ai plecat de lângă mine
Şi ai lăsat un solitar pe lume
Nu ştiai că viaţa e trăire
Ca un roman cu a sa destăinuire.

Cândva ne tot priveam întruna
Şi ne adresam cuvinte dulci ori sărutări
Eram ca fraţii întotdeauna
N-aveam necazuri, renunţări.

Acum aceste gânduri mi-s rănite
Şi neîntrerupte lacrimile-au curs
Şi toate simţurile-s răvăşite
Mereu aceeaşi stare, fără de recurs.

Nu simt decât durere şi marasm
Nelinişte, nesiguranţă
Credeam că viaţa e un basm
Dar ea e fără de speranţă.

Doamne, de ce nu ai certat pe Eva
Când a vrut să muşte din păcat.
Ca să plătim cu toţii birul acuma.
De ce ne-a fost nouă aşa dat?

Poate exista şi o altă cale.
Urcând pe scară culmile înalte
Să fi purtat cu noi acea iubire
Uitând de lucruri ce-s deşarte.

Speram că ea va ţine o veşnicie
Acum nu văd decât deşertăciune
Şi mă gândesc ce poate ca să mai fie
Doar un strigăt şi o rugăciune.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!